V-am
mai spus: sunt o devoratoare de carti despre intretinere si reviste
glossy. Cu revistele am lasat-o mai moale in ultimul timp, pentru ca
am constatat ca unele transmit informatii incorecte sau incomplete si
mai ales, ca nu prea fac banii. :) Dar la carti n-am renuntat. La fel
ca si revistele, unele carti nu-si merita banii, in altele gasesc
doar cateva idei interesante, iar pe altele – putine, din pacate -
le citesc pe nerasuflate pentru ca imi spun chestii pe care nu le
stiam sau retete pe care abia astept sa le incerc. Cartile scrise de
Dr. Hiromi Shinya se incadreaza in a doua categorie: adica se citesc
foarte usor si am gasit in ele cateva lucruri interesante. Unul
dintre acestea este postul mic Shinya, subiectul postarii mele de
astazi.
In
ultima vreme am fost cam dezorganizata, nu m-am tinut de rutina de
sport, am mancat cam aiurea, iar rezultatul nu s-a lasat asteptat:
m-am ingrasat cateva kilograme. Cum intotdeauna sunt de parere sa
repari cat mai repede si cat se poate, pentru ca ulterior devine din
ce in ce mai greu, m-am gandit sa apelez pe langa sport si la o
dieta. Nu sunt adepta dietelor drastice – de fapt nu sunt in
general adepta dietelor, dar na’, ce nu face baba la frumusete? :)
Asa ca am incercat sa gasesc ceva pe placul meu. Si aici intervine
Dr. Shinya si postul care-i poarta numele.
Ideea
este foarte simpla: nu se mananca nimic timp de 15 – 18 ore. Postul
Shinya este un “post de dimineata”, care de fapt incepe in seara
de dinainte. Pentru ca in majoritatea acestor 15 ore dormi,
restrictia alimentara nu e prea greu de tinut. Regulile exacte sunt
urmatoarele:
-
ultima masa (cina) in seara dinaintea postului trebuie sa se termine
max. la ora 21:00, dar ideal ar fi ora 18:00 sau 19:00;
-
dupa cina nu se va mai consuma niciun aliment, ci numai apa plata;
-
dimineata urmatoare, la trezire, se beau 500 – 750 ml apa plata la
temperatura camerei;
-
dupa aceea mancati un fruct proaspat de sezon. Fructul trebuie sa
fie proaspat, nu fiert sau gatit in vreun fel. Acesta este micul
dejun. Eu am renuntat la fruct, am baut numai apa, pentru ca am
observat ca fructul imi face foame si mi-e mult mai greu sa ma abtin
de la mancare dupa el.
-
nu se consuma nici un fel de alta mancare pana la ora 12:00;
-
este permis insa sa se bea apa plata, inca 500 – 750 ml. Aceasta
nu se inlocuieste cu ceai, cafea sau alte lichide, ci se bea numai
apa plata.
-
la ora 12:00 postul se incheie si se poate servi un pranz usor
(salate sau mancare gatita dar din legume, fara carne, prajeli,
dulciuri, etc.). Seara, la fel, tot o masa mai usoara.
Asta
e tot. Pe langa faptul ca te ajuta sa slabesti, acest post este bun
si pentru detoxifiere si revitalizare celulara. Dr. Shinya recomanda
sa se tina acest post “mic” de 2 – 3 ori pe saptamana, dar eu
cred ca si o data este OK pentru cei care nu au nevoie sa dea jos
prea multe kilograme si care nu sufera de vreo afeciune. Un pic de
atentie trebuie sa aiba cei cu boli de stomac (ulcer, gastrita), dar
cred ca toti putem face macar o incercare, testand daca organismul
nostru raspunde pozitiv sau nu la aceasta restrictie. In principiu,
dupa repaosul acordat stomacului si intestinelor ar trebui sa ne
simtim mai bine, revigorati si mai plini de energie. Ideal ar fi sa-l
programati la mijlocul sapatamanii, in ziua de miercuri, iar la pranz
si cina sa mancati fara proteine.
Succes,
sanatate, vitalitate si talie subtire! :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu