Trebuie sa recunosc ca nu imi prea place sa gatesc. Rareori intru cu maxima placere in bucatarie, iar daca acest lucru se intampla, pana sa termin cu preparatul, imi cam zboara entuziasmul.
Exista totusi cateva mancaruri pe care mi-e drag sa le fac, asta pentru ca le si mananc cu placere. Un alt motiv pentru care imi plac, este ca se fac simplu si repede. Supa de rosii este una din aceste mancaruri. De obicei, o fac vara, cand se gasesc rosii din belsug si sunt bine coapte si gustoase. Asta cu gustul e o chestie discutabila in ultima vreme, dar sa trecem peste, fiindca ar trebui sa deschidem o paranteza mult prea mare sau lunga. 😃
De cand am descoperit rosiile uscate, fac supa de rosii chiar si in toiul iernii. Sau, cum e cazul de astazi, la inceputul primaverii. Combinatia de rosii uscate cu rosii proaspete este grozava si daca renuntati la paine, supa asta face minuni atat pentru silueta, cat si pentru sanatate, rosiile fiind mult mai sanatoase gatite, decat crude.
Supa de rosii
Ingrediente:
- 1,5 kg rosii bine coapte (sau
3 conserve de rosii decojite la cutie)
- 1 pachet de rosii uscate
(simple, doar deshidratate si uscate, nu din acelea in ulei sau otet)
- 1 ceapa medie
- 2 morcovi
- 4 catei de usturoi
- 1 lingura rasa de zahar
- sare, piper
- 1 lingurita de cimbru uscat
- 40 ml ulei de masline
- 2 linguri mari de orez
Mod de preparare:
Prepararea acestei supe incepe cu o seara inainte, cand
spalati rosiile uscate, pe care apoi le puneti intr-un vas si turnati peste ele
apa calduta. Acoperiti si lasati peste noapte.
A doua zi, cand va apucati propriu-zis de pregatirea supei,
strecurati rosiile uscate, dar nu aruncati zeama in care au stat! Le decojiti
cu atentie (asta este o operatiune mai laborioasa si care cere oarece
aptitudini, dar nu va lasati descurajati 😃 ) si le tocati marunt.
Rosiile proaspete trebuiesc si ele decojite si apoi taiate
cuburi. O parte din ele eu le pun in blender, ca sa iasa supa mai colorata si
un pic mai groasa.
Separat, se taie ceapa marunt, iar morcovii (spalati si
curatati in prealabil) se dau pe razatoarea mare. Usturoiul se curata si se
zdrobeste.
In cei 40 ml ulei de masline se pune la calit ceapa si
morcovul. Cand incep sa se inmoaie, se adauga o ceasca cu apa, se pune capacul
peste oala si se lasa legumele la inabusit alte 10 min. Se toarna apoi rosiile
proaspete si cele uscate. Adaugati si apa in care au stat rosiile uscate. Daca
mai e nevoie, mai adaugati putina apa, functie de cat de groasa vreti sa va iasa supa. Tot acum se pune si orezul spalat in
prealabil si usturoiul zdrobit.
Se lasa la fiert aprox. 20 min. Se potriveste de sare si zahar, se adauga cimbrul. Se mai lasa sa fiarba alte 10 - 15 min., pana cand orezul este fiert. Daca vreti, la sfarsit, puteti asezona si cu piper negru, proaspat macinat.
Pofta buna! 🍵