marți, 28 noiembrie 2017

Elixirul tibetan al tineretii - alta reteta pentru imunitate

Se mai numeste si "elixirul longevitatii" sau al "tineretii vesnice". Si ce nu face omul pentru a fi forever young ? :)

Reteta este foarte simpla, pur si simplu se amesteca urmatoarele ingrediente:
- 90 ml suc de lamaie (proaspat stors, preferabil de la lamai bio)
- 230 gr miere bio
- 60 ml ulei de masline bio, presat la rece


Turnati amestecul intr-un borcan de sticla cu capac, pe care il depozitati la frigider. Se ia zilnic, cate o lingura dimineata, pe stocul gol. Se recomanda a fi folosit de doua ori pe an, in cure de cate o luna - primavara si toamna.
 
 

Acest preparat imbunatateste aspectul tenului si reduce ridurile, intareste sistemul imunitar, regleaza tranzitul intestinal si reface sistemul digestiv, curata ficatul si arterele.

Amestecul de mai sus, facut cu miere de salcam are un gust de poveste, n-o sa va puteti opri numai la o lingura. :) Desi va sfatuiesc sa il luati in mod corect, asa cum este recomandat.

luni, 20 noiembrie 2017

Idei pentru micul de dejun - Briose cu dovleac

Uneori intru in pana de idei si nu mai stiu ce sa mananc la micul dejun. Vi se intampla si voua, banuiesc. Sunt, desigur, multcunoscutele smoothiuri, cerealele cu fructe uscate si iaurt, micul dejun englezesc servit atunci cand ai suficient timp sa-l prepari - cel mai probabil in weekend. Si mai sunt si briosele : sarate, dulci, cu fructe sau fara.
Briosele sunt perfecte pentru micul dejun sau pentru gustarea de la ora 10 sau ceaiul de la ora 5.
Si sunt si foarte usor de facut, chiar si pentru incepatori.
Astazi va scriu reteta mea preferata de briose, briose cu dovleac.

Ingrediente: 400 gr piure de dovleac (dovleacul spalat, taiat si copt in prealabil, il pasati bine ca pentru piure), 125 gr zahar brun, 4 oua, un praf de sare, 300 gr faina alba tip 650 (sau 150 gr alba si 150 gr integrala), 1/2 plic praf de copt (aprox. 8 gr), 8 linguri de nuci tocate, 1 lingurita scortisoara macinata, 100 ml ulei (de floarea soarelui sau struguri)

Mod de preparare: Intr-un bol se bat ouale (ca pentru omleta), dupa care se adauga zaharul (rasnit, ca sa obtinem o pulbere fina, asemanatoare cu zaharul farin) si piureul de dovleac.
Separat, intr-un alt bol se cerne faina, praful de copt. Se adauga sarea, scortisoara si nucile tocate.
Se amesteca apoi ingredientele uscate cu cele umede si la sfarsit se pune uleiul, incorporandu-se treptat in amestec.
Intr-o tava de briose, unsa in prealabil cu putin ulei, se pun hartiile speciale de briose, apoi fiecare se umple 3/4 cu aluat.
Se dau la cuptor, la foc mic (cuptorul setat la 2), pe raftul din mijloc, timp de 30 minute (sau pana trec testul scobitorii).
Din ingredientele de mai sus ies 18 de briose (o tava si jumatate daca aveti ca mine, tava mica de 12 bucati).



Reteta originala a mamei mele prevedea 300 gr de zahar, dar, asa cum obisnuiesc, am scazut cantitatea la minimum acceptabil, astfel incat sa fie bune la gust, dar si un pic mai sanatoase, fara prea mult zahar.
Puteti folosi faina alba tip 650 sau combinatie de faina alba si integrala. Nu va sfatuiesc sa faceti aceasta reteta numai cu faina integrala pentru ca briosele nu vor creste suficient si vor ramane umede in interior.


Daca aveti dovleacul copt dinainte (de exemplu il puneti la cuptor sambata si faceti briosele duminica, pentru a nu va ocupa prea mult timp), aceasta reteta se face in 40 - 45 de minute (cu tot cu timpul de coacere).
Deci super simplu si rapid. O reteta potrivita pentru acest anotimp, cand aroma de dovleac copt si prajituri de cuptor este de poveste!

miercuri, 15 noiembrie 2017

Catina cu miere - reteta pentru imunitate

In ultimii ani, in timpul sezonului rece, m-a preocupat sa gasesc retete naturale care sa creasca imunitatea organismului, pentru a evita nesuferitele raceli si viroze. Una dintre retetele mele favorite, pe care le prepar in mod constant este catina cu miere. Este foarte simplu de facut si pentru ea aveti nevoie de miere si, evident, catina.


Luati un  borcan de 400 gr, pe care il umpleti pe jumatate cu boabe de catina (spalate bine in prealabil si tocate & presate un pic) si jumatate cu miere bio. Din experienta, cea mai buna miere pentru aceasta reteta este cea poliflora, dar puteti pune si alt sortiment, fara probleme.
Cea mai importanta etapa este cea de tocare & presare a boabelor de catina. Aici se presupune ca nu ar trebui sa umbalm cu ustensile metalice, ca sa nu oxideze, dar eu nu am rabdare intotdeauna sa le presez in bol ceramic folosind lingura de lemn. Asa ca, de cele mai multe ori le bag rapid in chopper, fara sa le zdrobesc prea tare (deci cel mult doua - trei rotatii/pulse).



Borcanul astfel umplut se pune la frigider si se amesteca in fiecare zi, NEAPARAT cu o lingura de plastic, lemn sau ceramica. Deci nu mai aveti voie sa folositi metal. Dupa 2 saptamani, preparatul este bun de folosit. Se ia  zilnic cate o lingura dimineata, pe stomacul gol.
Contraindicatii: evident, cei care sufera de diabet nu il pot consuma, iar cei cu ulcer sau gastrita s-ar putea sa nu il tolereze pe stomacul gol. Se poate lua si dupa ce va mancati micul dejun, fara probleme.

duminică, 12 noiembrie 2017

Dependenta de zahar si prajitura cu fructe

Dependenta de zahar este o chestie serioasa si foarte adevarata. Sunt putine persoane care nu sunt afectate de aceasta dependenta, majoritatea fiind fortati de vreo afectiune sa nu manance atat de multe dulciuri pe cat ar dori.

Recunosc ca si eu am zile cand am pofta de dulciuri, in ciuda faptului ca ma straduiesc sa mananc cat mai sanatos si sa am grija de silueta mea. Atunci cand vreau insa neaparat sa mananc "ceva bun", incerc sa fac prajituri in casa. In postarea de azi, va prezint o prajitura adaptata la un dulce cu cat mai putin zahar. Reteta originala se chema "prajitura turnata, cu fructe" si era prajitura pe care mama o facea in mod frecvent atunci cand noi, copiii, ii ceream ceva dulce. Originalul avea de trei ori mai mult zahar, plus zahar farin care se presara peste, la servire.

Iata insa reteta mea:
Pentru masurarea ingredientelor aveti nevoie de o cana (de ceai, de 250 ml capacitate) si o lingura mai mare.

Ingrediente: 1/2 cana zahar brun, 5 linguri apa, 4 linguri ulei, 1 cana faina alba (sau 1/2 cana faina alba si 1/2 cana faina integrala), 4 oua, esenta de vanilie home-made, 1 lingurita zahar vanilat home-made, coaja rasa de lamaie si / sau portocala (numai daca fructele sunt bio !!!), 1 lingurita praf de copt, fructe.

Mod de preparare: Zaharul si zaharul vanilat se amesteca cu cele 5 linguri de apa, se pun apoi la foc mic amestecand continuu, pana se topesc cristalele de zahar. Obtinem astfel un sirop, care se fierbe 2-3 minute, dupa care se lasa sa se raceasca.
Albusurile de la cele 4 oua se bat spuma, ca la bezele (deci inainte sa le bateti puneti un praf de sare si cateva picaturi de suc de lamaie). Adaugati siropul de zahar si galbenusurile unul cate unul.
Separat, intr-un alt bol se cerne faina. Se amesteca apoi cu praful de copt si coaja de lamaie. Toate aceste ingrediente uscate se adauga in bolul cu albusurile, amestecand usor, ca sa ne ramana aluatul cat mai pufos. Punem si cateva picaturi din esenta de vanilie si, la sfarsit, adaugam pe rand cate o lingura de ulei, amestecand usor pana la incorporarea totala.
Esenta de vanilie si zaharul vanilat se fac foarte usor in casa, am sa va dau reteta intr-o postare viitoare.
Coaja de lamaie este bine sa o folositi numai daca aveti fructe bio. Daca nu, puteti renunta la acest ingredient sau il puteti cumpara ambalat la plic. Exista asa ceva la raionul de alimente bio din orice supermarket.
Aluatul se toarna intr-o tava unsa in prealabil cu ulei si tapetata cu faina. Eu folosesc o tava de 24 x 38 cm. Deasupra se pun fructe de sezon, feliate. Toamna puteti folosi prune, piersici, mere, pere sau boabe de struguri taiate jumatati. Primavara si vara puteti folosi capsuni, cirese, visine, caise, zmeura sau afine (acestea doua din urma se pun intregi). Iarna o puteti face cu felii de portocala, grepfruit sau dovleac.

Se tine la foc mic, aproximativ 30 minute sau pana ce trece testul scobitorii.

Este o prajitura putin costisitoare, care se face foarte repede si care ne potoleste pofta de dulce, fara sa aiba mult zahar in compozitie. Daca vreti sa o faceti 100% sanatoasa, puteti folosi numai faina integrala (1 cana), dar aveti grija sa feliati fructele cat mai subtire, pentru a nu apasa prea tare pe aluat, care in aceste conditii este mai dens.
Din cantitatile date ies 21 - 28 bucati (functie de cat de mari le taiati). 


Eu am facut in acest weekend doua tavi si ma uit acum, cand scriu, la ultimele sase bucati. :) Data viitoare promit sa fac si fotografii.